0356 411 114
0774 069 872

Am ajuns la acest cabinet la îndrumarea unui prieten și cred că am facut cea mai bună alegere. Îmi place foarte mult faptul că, pe lângă profesionalismul desăvârșit, oamenii au și simțul umorului și te tratează ca pe un prieten, nu doar ca pe un simplu pacient. Când plec de aici, plec cu zâmbetul pe buze și cu o experiență plăcută, chiar dacă uneori puțin dureroasă. Simt o relație de prietenie cu domnul Radu Cosmin, din felul în care mă tratează și comunicăm.

Ovidiu Kovacs

Am venit la cabinetul Dentalpro Med la îndrumarea tatălui meu, care are o "relație" de câțiva ani buni cu acest cabinet. Până să ajung la acest cabinet, am auzit numai cuvinte de laudă, atât din punct de vedere profesional, cât și uman.

Am venit pentru un consult și văzând cum am fost tratat, cum mi-a explicat și mi-a arătat cum se lucrează, am prins încredere relativ ușor și am decis că aici voi venii să imi rezolv problemele dentare.

La Dentalpro Med, alături de domnul Radu Cosmin pot spune că mi-am învins frica de stomatolog. Am recomandat Dentalpro Med și prietenilor, iar aceștia, după ce au venit să își rezolve problemele, au fost încântați de cum au fost tratați și mi-au mulțumit. Consider că am făcut cea mai bună alegere când am ales Dentalpro Med și îl voi recomanda oamenilor care au probleme dentare.

Bogdan Bere

Am intrat din întâmplare în cabinet și am avut norocul sã-l gãsesc liber pe domnul Dr. Mojse, care m-a tratat cu multã amabilitate și profesionalism și a reusit sã mã facã sã-mi înving frica de stomatolog. Dr. Mojse Marius este pentru mine special, de un mare profesionalism, amabil și implicat în tot ceea ce lucreazã.

Ramona Nistorescu

Programări online

Vă puteți programa online utilizând acest formular